Avantaje

Aflat în apropierea lacului Veneția din Iaşi, la mai puțin de 10 minute de centrul civic și în apropierea mijloacelor de transport către toate punctele cheie ale municipiului, Green Park Veneția este cel mai mare cartier nou ridicat în oraș.

Construit cu ajutorul unei tehologii şi a unor materiale de construcţii durabile deja testate, prietenoase cu mediul înconjurător şi rezistente pentru o întreagă serie de generaţii, Green Park propune ieşenilor o regândire a conceptului de “acasă”. Fundamentul pe care se bazează acesta face trimitere directă la mai mult decât un loc propriu-zis. E mai degrabă o stare, un stil de viaţă, o continuă preocupare.

La aceste facilităţi, Green Park adaugă toate celelalte piese din puzzle-ul familial, printre care un loc de joacă adaptat nevoilor actuale ale copiilor, toate sub umbrela unei infrastructuri moderne.

Altfel spus, Green Park este despre o poveste în care siguranţa, liniştea, natura şi spiritul comunitar fac casă bună împreună.

Suntem “generația cu cheia la gât” pentru că părinţii noștri ne-au lăsat afară să ne jucăm cu ceilalţi copii alături de care am crescut, fără frica traficului din ziua de azi, a poluării și a prafului dar și pentru că existau multe spaţii verzi printre blocuri.

Green Park este un proiect care iubește comunitatea și vrea ca familiile care locuiesc în acest cartier să se dezvolte social și să își poată lăsa copii să se joace într-un mediu cât se poate de sigur și de curat. Departe de betoanele orașului, cartierul Green Park are în proiect dezvoltarea unei zone de agrement și promenadă în interiorul său. Suntem o comunitate “pet-friendly” pentru că îndrăgim animalele de companie la fel de mult cum iubim și oamenii din jurul nostru. Nimic nu se compară cu plimbarea de dimineaţă alături de animăluţul tău prin parcul din cartierul nostru.

Dacă ești amator de mișcare în aer liber, la doar câţiva pași de Green Park se află zona de agrement Veneţia – Ciric, cu piste pentru bicicliști și pentru amatorii de jogging, cu locuri special amenajate pentru un grătare cu prietenii, piscine, locuri pentru un pescuit relaxant alături de copilul tău.

 

Briza proaspătă a aerului din diminețile de vară n-o mai găsești nicăieri în oraș.